Pe fondul accelerării evenimentelor menite a realiza transferul din zona Războiului Rece în aceea a Detentei între liderii absoluţi ai celor două blocuri, s-a trecut la o nouă dinamică a abordărilor politice şi sociale, în spaţii din ce în ce mai publice, Polonia impunându-se la începutul lunii iunie 1989 într-o variantă de model pentru proiectele ce urmau să genereze, printre sateliţii europeni, căi menite a permite depăşirea stărilor politice, economice şi sociale impuse de regimurile dictatoriale instaurate odată cu încheierea tratatelor de pace de la Paris (1947).

Nu mai puţin şocante – cu o înrâurire încă şi astăzi nu îndeajuns de evidenţiată asupra tuturor actelor şi faptelor consumate în Europa Centrală şi de Est – au fost evenimentele petrecute în Piaţa Tiananmen. Amploarea şi virulenţa ciocnirilor consumate în capitala Chinei, la dimensiuni ce păreau greu de imaginat în vreo variantă europeană de abordare destructurantă pe proiect democratic de tip occidental, au întărit convingerea că sosise momentul marii schimbări. Amploarea manifestărilor şi, mai puţin, şocul represiunilor au  generat convingerea că omenirea se afla într-o altă etapă a dezvoltării sale istorice, că bipolaritatea urma să facă loc proiectului de globalizare deja angajată tehnologic. Se poate spune că Europa intra în atmosfera schimbării asumate, iar a nu te încadra într-un astfel de proces însemna să te situezi la marginea Istoriei, chiar în afara acesteia, cu fireştile consecinţe ale unei astfel de atitudini. Am simţit tot mai direct procesarea unei dinamici a răzvrătirii, a nevoii de forţare a unei schimbări care să evite rămânerea României în afara cursului angajat în ţările din jur. (va urma)

 

2018-03-27 11:00:30