Cum refuzul lui „ucigă-l Crucea” s-a făcut în proporţie de masă, partidul a devenit peste noapte cel mai cumplit blestem al românilor – asta, bineînţeles, în pofida proclamaţiilor şi declaraţiilor exprimate doar cu o lună mai înainte, cu prilejului măreţului al XIV-lea Congres, în lucrările căruia se proclamase eternitatea societăţii socialiste multilateral dezvoltate; bineînţeles, ca expresie a voinţei maselor largi populare.

La o astfel de demonstraţie de consecvenţă, determinare şi predictibilitate, specifice regimurilor dictatoriale şi urmaşilor acestora, care îşi întemeiau susţinerile pe formule ce se invocau eterne, reversul acestora s-a angajat exploziv, astfel că nimic nu a mai putut să controleze furia străzii dezlănţuită, în condiţiile în care eternitatea de sistem se va dovedi fantomatică, fiind nevoie doar de un simplu decret pentru a-l transfera în geografia Neantului (vezi decretul de desfiinţare).

Se poate spune că cei veniţi din Neantul străzii, asumându-şi dreptul şi logica străzii (într-o altă formulare, voinţa populară) şi în numele acesteia, au proclamat şi decretat intrarea într-un hiatus al responsabilizării ce avea să deschidă transferul tuturor revendicărilor la adresa instrumentului ce exercitase şi impusese, concretizase, proiectele şi programele ideologice şi doctrinare. (va urma)

 

2018-05-06 12:00:38