Anul 1000. Estul spre Vest şi Vestul spre Est, dinamica unei geografii etnolingvistice şi religioase angajate în trasarea limitelor de opţiune naturală, supraargumentată prin dobândirea însemnelor divine. Papa reuşeşte  dinamitarea  supremaţiei  Imperiului german, moştenitorul Imperiului roman, prin extinderea mirului celest şi asupra unor monarhii ce s-au impus cu sabia asupra unor teritorii pe care s-au stabilizat.

Astfel, împăraţii germani sunt obligaţi să constate, după zdrobitoarea înfrângere pe care le-au administrat-o triburilor maghiare (Otto I cel Mare, la Lechfeld), că, doar după 45 de ani, se aflau în faţa unui regat apostolic – Ungaria regelui Ştefan, ce urma să fie sanctificat.

La fel s-au petrecut lucrurile cu statele proclamate în Slovacia, Bohemia şi Moravia sau Polonia şi Lituania, care au îmbrăţişat creştinismul prin supunerea în faţa Papei, de la care au primit şi recunoaşterea onorabilităţii într-o lume ce se dorea a fi păstorită de reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, nu numai spiritual, ci şi după legile pământului. Confruntările care au avut loc, inclusiv aceea care avea să dea naştere Regatului englez, sub dinastia normandă (după 1066), ca şi dezvoltarea Reconquistei în Peninsula Iberică, vor purta tot stindardul papal. Se configura, astfel, o formulă de putere – mai ales după slăbirea puterii „imperiale”, prin necontenitele războaie ale succesiunii. (va urma)

 

2018-01-29 11:00:01