Lumea creştină şi casta aristocratică a războinicilor.

Trubadurii şi turnirurile cavalereşti.

Simbolistica forţei, curajului, îndemânării, vitejiei se transfera din arena gladiatorilor într-o formulă a onoarei – model individual suprem, dedicat şi închinat suzeranului şi iubirii.

În aceste condiţii, câmpul de luptă se transforma în arena de încununare a onoarei, vitejiei şi gloriei, iar confruntările colective sunt făcute în numele şi pentru coroane, suzeranitate şi vasalitate.

Nu se urmărea uciderea, ci capturarea adversarului, obligat la despăgubiri sau jurăminte de supunere, războiul fiind chiar un prilej de socializare în numele voinţei Domnului.

Precum erau practicile militare, la fel se petreceau lucrurile şi în materie de înţelegeri şi pace.

Se poate spune – exceptând momentele de confruntare religioasă, şi chiar şi acelea, dacă ne referim la aspecte ale unor confruntări din cadrul cruciadelor – că pe parcursul a aproape 500 de ani, până la Reformă şi, implicit, războiul, ca expresie a condiţiei întocmirilor statale, reprezenta şi concretiza – conform lui Machiavelli – chiar logica şi raţiunea de a fi, expresia cultural-sportivă a nobilimii de sânge. (va urma)

 

 

2018-11-07 12:00:15