În condiţiile în care eroii timpului, inclusiv regii şi împăraţii, îşi câştigau sau confirmau poziţiile politice şi sociale pe câmpul de luptă, când legendele şi cântecele trubadurilor promovau modelul războinicului viteaz, curajos şi credincios, nu este prea mult să convenim că Ocidentul a cunoscut o primă perioadă de confederare întru credinţă, cultură şi model de viaţă, pe care sporirea gradului de tehnologizare a armamentului avea să o reflecte în chiar condiţia morală a confruntărilor militare şi, implicit, a practicanţilor acestuia.

Cavalerii devin o castă nobiliară preocupată de promovarea intereselor economice şi sociale – corespondente etapei regatului centralizat. Concomitent, armatele de operaţii se profesionalizează tot mai mult pe coordonata mercenariatului, purtătorii de sabie sau un alt mijloc de ucidere având ca singură argumentare câştigul – indiferent de modul cum se obţinea, jaful, banditismul şi crimele reprezentând însăşi condiţia de a fi a trupelor de mercenari, educaţi pentru a servi doar angajatorului, şi aceluia atâta timp cât îi plătea mai mult decât oferea inamicul.

Spaima, teroarea şi neîndurarea erau factorii psihologici meniţi să asigure succesul într-o lume intrată într-o exacerbare a crizei morale a bisericii, până la acea dată – sfârşitul secolului al XV-lea – arbitrul şi judecătorul tuturor actelor şi faptelor în numele condiţiei de reprezentant al Sfântului Petru pe pământ, deci inclusiv în condiţia confruntărilor dintre suveranii purtători de mir.

 

2018-11-08 12:00:50