Să o infiltrezi pe Elena în patul tânărului Paris pentru a lansa cel mai mare scandal de onorabilitate încălcată, trucată este chiar logica persuasiunii majore. Am putea-o considera chiar paradigma experienţelor pe care scenariile viitoare le vor înscrie destinelor tuturor formelor de umanitate pretins civilizate. Inclusiv pe acelea, actuale, pe care vor avea şansa de a le fi descifrat viitorii lumilor noastre. Chiar şi şiretul Ulise nu a făcut nimic altceva – pregătind scena darului de Cal – decât să continue vulgar magnificul proiect iniţial. După ce le introduci femeia (sinteza tuturor „slăbiciunilor”) în cetate, este uşor să-i păcăleşti şi cu un cal, orbirea aflându-se la ea acasă.

Priam şi ai săi fii, prizonieri ai unor onorabilităţi mult prea timpurii şi întotdeauna foarte târzii, nu au avut nicio şansă în faţa primului imperiu al umanităţii ce se dorea a fi construit prin eliminarea concurenţelor din spaţiile ce urmau să administreze, pentru vecie, economii şi finanţe barbare. Chiar şi Ahile, zurbagiul mistic, servant al onoarei şi contestatar al regulii în sistem, trăind şi murind cu libertatea în el, avea să piară într-o imposibilă continuare de model condamnat la pieire. Se proba astfel că oricine ar programa nou şi singular model, tot va uita o frunză prin el. „Călcâiul” îl avem moştenire de la el.
S-ar putea spune că prima angajare în modernizare pe care a cunoscut-o lumea s-a petrecut la… şi prin moartea Troiei, urmaşii lui Eneas reconfigurând în istorii târzii, concepte şi sisteme ce renunţau la păguboase teorii. Periplul lui Odiseu a fost îndeajuns pentru a se demonstra că orice persuasiune, oricât ar fi fost de perfectă, nu poate naşte o nouă roată a norocului captiv într-o mentalitate deja formată.
Agamemnon, ţi-ai bătut joc şi de frate, pentru a Troiei cetate!
Şi totuşi…, ce am mai şti despre grecii acelor timpuri şi dacă chiar Troia ar mai fi fost, iar Schliemann ar mai fi putut fi convins să o caute fără rost, prin opera lui Homer, cântăreţul orb al unei lumi apuse pentru a se naşte.
Şi – în cele din urmă – cine ar mai fi fost şi acel Homer, dacă Alexandru nu ar fi aflat de la Aristotel despre logica existenţei şi sfârşirii lui Ahile.
Iar noi? Vai de capul nostru, ce am mai fi fost fără experienţa Turnurilor Gemene, privind, mereu preocupaţi, să depistăm calul troian, fără a căuta chip de femeie.

2018-05-24 12:00:46