Dacă ne uităm cu atenţie la modul în care s-au concretizat eforturile disperate ale României pentru racordarea la ceea ce se profila a fi Uniunea Europeană, nu putem să nu constatăm blocajul total pe care l-a întâmpinat în politica comună a statelor angajate şi acceptate în proiect, fiecare propunând condiţii de neacceptat.

Şi totuşi, deşi constatăm natura şi logica politicilor ce ni se formulau, toate în afara oricărui proiect de garanţii sau sprijin, nu putem să nu sesizăm fabuloasa determinare, şocantă şi stupefiantă a românilor de a se înscrie în procesul de „occidentalizare” cu orice preţ.

Şi, cu adevărat, nu este deloc dificil a constata uriaşa diferenţă de tratament acordată României în comparaţie cu favoriţii de la Visegrád.

Dacă nu am cunoscut tribulaţiile tragicei confruntări militare în care au fost angajate popoarele fostei Iugoslavii, evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mureş, ca şi numeroasele provocări externe şi interne ce au urmat de-a lungul anilor, până în zilele noastre, aveau să demonstreze cu vigoare faptul că România făcea parte din zona de ruptură dintre Vest şi Est, aşa-zisele argumente şi apetenţe culturale mascând interese geostrategice şi tentaţii ce ţineau de resuscitarea formulei statale apostolice maghiare.

La o privire asupra ansamblului geostrategic programat pentru a reconfigura politic moştenirea statală central-europeană şi balcanică, se poate constata că eşecul acţiunilor de antrenare în proces de destructurare a statului român, prin impunerea unui statut autonom teritoriului românesc de la nord şi vest de Carpaţi, nu a însemnat şi încheierea proiectelor de dezintegrare ce au vizat România. Dacă forţarea unei măsuri politice peste realităţile etnice ale fostelor Principate s-a dovedit imposibilă, prin mişcări specifice turbulenţelor stradale sau manipulărilor şi intoxicărilor ce asaltau cancelariile diplomatice şi mass-media occidentale, cu precădere forurile responsabile de la Bruxelles, toate şi nu numai acestea s-au constituit într-un program deosebit de eficient ce viza blocarea României într-un proiect al neîncrederii, într-o formulă politico-teritorială ce părea a fi nu numai provizorie, ci şi destructurabilă. Şi toate, pe un proiect incredibil de bine pus la punct, dacă ar trebui chiar şi numai să luăm în considerare participările atât de eficiente reuşite prin organele specializate ungare, ca şi ale UDMR-ului, în momente de genul disputelor de la Târgu-Mureş, Bucureşti, 13-15 iunie sau vestitele descinderi ale minerilor. Toate şi fiecare în parte au contribuit la generarea unor momente cu puternică percepere negativă în materie de perpetuare a României în formulă statală şi culturală, acceptabilă pentru un parteneriat european de genul uniunii lansate. (va urma)

 

2018-08-11 13:00:11