Breviar laic

Premiul Breviar laic

PE MARGINEA UNUI BREVIAR LAIC

(Cuvânt-înainte la primul Breviar laic)

De la „Inconvenientul de a te fi născut” al lui Emil Cioran, nu cred că s-a mai publicat pe vreun meridian lingvistic un breviar de profunzimea celui semnat de Talpeş, lucrare în care autorul investighează şi restituie, într-o formă mai mult sau mai puţin camuflată, efectele metafizicii asupra individului. Dar spre deosebire de breviarul ecleziastic, cel al lui Ioan Talpeş nu însumează noţiuni sau date privind particularităţile unui anume univers iniţiatic. Breviarul lui Talpeş tratează în metafizica demersului aristotelian, viziune în care analiza întreprinsă de autor scoate la iveală o imensă plajă de investigaţii filozofice. Revelaţii pe a căror substanţă se eşafodează o viziune globală a fenomenelor asupra cărora avem o oarecare influenţă şi care, la rândul lor, au o influenţă certă asupra noastră. Paralelismul dintre „Inconvenientul” lui Cioran şi inspirata carte lui Talpeş nu este întâmplător. Şi la unul, şi la celălalt apar rocade analitice chiar în miezul tentativelor de întrepătrundere a fondului cu forma, pe care autorii le metamorfozează subtil în logic şi formal, demers al cărui vector emoţional îl catapultează pe lector în universul interpretativ aristotelian. De altfel, metamorfozarea fondului în logic şi a formei în formal se înscrie într-un concept cu care, într-o manieră abstractă (ca să nu zic inconştientă), cochetează de câteva decenii bune omul de litere de pe toate meridianele dotate cu un arsenal avansat de cercetare.
Cu aceste „vorbe de suflet”, literatura noastră postdictatorială îşi rotunjeşte conturul, oxigenându-se. Şi avem mare nevoie!

ASTALOŞ /Paris, august 2010

PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL DOILEA BREVIAR LAIC

Dans la préface du Premier Bréviaire j’ai signalé un parallélisme fortuit entre la pensée archéo-philosophique d’Emile Cioran et la nature historico-existentielle des investigations de Ioan Talpeş. En lisant le Deuxième Bréviaire, j’ai réalisé sans un effort analytique particulier que je me trouvais devant une interprétation inédite de la relation Père-Fils et Dieu-Etre humain que Talpeş développe dans un autre registre que Cioran mais toujours fortuit.

Toujours est-il qu’il y a un dénominateur commun entre la pensée de notre philosophe parisien, considéré par les analystes de l’Hexagone comme le plus grand styliste de la littérature française depuis Pascal et la démarche métaphysique de l’historien Ioan Talpeş. Citant le rôle que Pythagore donne à la nature (la mère vierge), Talpeş nous signale que Pythagore n’a fait que nous montrer la voie qu’a été destinée à l’être humain.

ASTALOS /Paris/décembre 2011

 

PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL TREILEA BREVIAR LAIC

Dacă prin definiţie Breviarul este o lucrare în care sunt tratate noţiuni, date şi reflexii atunci sintagma BREVIAR LAIC investită de Ioan Talpeş cu funcţie de generic al trilogiei sale estetice, instruieşte, cu o aparentă discreţie, atât despre noţiunile fulgurant exprimate cât şi a datelor istorice cuprinse în discursul epic al ansamblului. Cât despre Breviarul din titlu, acesta trimite la suportul teologic al globalităţii eseurilor, laicitatea subliniind fracţionarea întregului.

Cititorii celor trei eseuri ale lui Talpeş au remarcat că în introducerea primului volum subliniez înrudirea în spirit al autorului Breviarelor cu modul de tratare stilistică al filozofului nostru, căruia i-am luat ca punct de plecare eseul de mare respiraţie a geniului L’Inconvenient d’être né a lui Cioran. Într-adevăr, rezonanţa stilului din Breviarele lui Talpeş şi cea a inconvenientului filozofului parizian este pur şi simplu de o rezonanţă de partitură muzicală pentru două voci!

În ultima seară a colocviului de la universitatea din Bochum la care fusesem invitat cu Emil Cioran am rămas în restaurant cu câţiva profesori ca să ne sorbim whiskyul de La revedere. Ajuns la hotel l-am găsit pe Cioran la recepţie plimbându-şi insomnia în sus şi în jos aşteptându-mă. Din senin filozoful nostru îmi spune:  „O literatură nu se recomandă nici prin poezie, nici prin teatru, ci prin proza ei”. Cele trei breviare ale lui Talpeş, prin profunzimea eseistică exprimată, răspund întocmai exigenţelor lui Cioran. Dar e de notorietate estetică: „O literatură nu se recomandă prin poezie sau prin teatru – ci prin proză”. Dar oare eseul nu este cea mai rafinată expresie a prozei?

ASTALOŞ /Bucureşti / 2012

 

PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL PATRULEA BREVIAR LAIC

Înainte de a ne exprima asupra binelui şi răului, ar trebui să vedem în numele şi din poziţia cui o facem. Mai ales atunci când ne exprimăm asupra etapelor şi „adevărurilor” Istoriei. Mă refer cu precădere la români, care ar trebui să-şi precizeze poziţiile impuse, avute sau exprimate pe parcursul Istoriei. Precizările sunt cu atât mai necesare cu cât continuăm să ne refuzăm orice asumare.

IOAN TALPEŞ

 

 

 

 

 

 

PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL CINCILEA BREVIAR LAIC

Dacă la noi toate neîmplinirile se datorează ţării, la „ceilalţi”, aceia care luptă pentru „a lor ţară”, toate tragediile sunt contabilizate împlinirii unui ideal, fără de care nu-şi pot găsi condiţia de sine. Trebuie să constatăm că ne aflăm în faţa unui „prizonierat de conştiinţă”, la care noi nu am ajuns. Am rămas, încă, doar senzitivii stării inefabile de „dor”, absentă din culturile şi trăirile altora, evident mai evoluaţi. Vom reuşi, oare, să ne „adunăm”, înainte de a ne pierde prea mult prin rătăcirile de conştiinţă ale celorlalţi?

IOAN TALPEŞ

 

 

 

 

PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL ŞASELEA BREVIAR LAIC

Vreau nu vreau, trebuie să o fac. O fac în numele tuturor strămoşilor mei iobagi până în anul 1863 şi purtători de nume maghiarizate până la 1 Decembrie 1918. O fac în numele bunicilor de mamă ai fiului meu, declaraţi indezirabili pe pământul pe care s-au născut, fiind obligaţi să se refugieze pe teritoriul României ciuntite odată cu ultimatumul sovietic şi dictatul de la Viena. O fac în numele aceloraşi persoane care şi-au ispăşit condiţia de „naţionalişti” într-o perioadă în care internaţionalismul proletar victorios i-a şters de pe toate listele cartelelor de supravieţuire, după ce le-au fost confiscate casele şi pământurile. O fac pentru că nu pot să nu observ o continuitate în materie de acuzatori şi acuzaţi, indiferent de natura schimbărilor „revoluţionare” operate între anii 1939 şi 1989.

IOAN TALPEŞ

 

 

 


PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL ŞAPTELEA BREVIAR LAIC

Doar teroarea poate anula sau uniformiza înţelegerile. Nu există libertatea terorii, iar egalitatea nu are nimic de a face cu democraţia.
Cel mai mare imbecilism al umanităţii constă în ideea de egalitate.
Doar cretinii se doresc a fi egali, imaginându-şi că numai aşa vor fi şi ei la nivelul celorlalţi.
Oamenii normali îşi doresc un loc al lor, o poziţie şi o situaţie a lor.

IOAN TALPEŞ







PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL OPTULEA BREVIAR LAIC

Care au fost neamurile, popoarele sau minorităţile considerate inferioare românilor? Când s-a întâmplat ca românii să fi fost stăpânii altora?
De când există români şi de când s-au formulat şi procesat ideile naţionaliste, programele româneşti au vizat şi şi-au propus doar realizarea unei situaţii de drept la nivelul privilegiaţilor moşteniţi de pe vremea ocupaţiilor şi administraţiilor străine.
Să fie vorba de încălcări ale unor precepte şi situaţii de drept impuse – pe nedrept – prin forţa armelor? Atunci, de ce românii nu se bucură de un drept general acceptat într-o normalitate a tratamentului egal între popoare?

IOAN TALPEŞ







PE COPERTA A IV-A A CELUI DE-AL NOUĂLEA BREVIAR LAIC

Întreaga evoluţie a umanităţii își are înţelegerea doar și numai dacă este privită ca un exerciţiu continuu în slujba progresului și dezvoltării umanităţii în ansamblul acesteia.
Contează prea puţin sacrificiile și victimele.
Mai rămâne să înţelegem locul indivizilor și comunităţilor.
Să fie vorba de ceva pe care noi încă nu putem să-l înţelegem?
Să conteze doar exerciţiile și nu oamenii?
Să fie oamenii doar instrumentul absolut necesar procesării unor exerciţii fără care nu ar fi posibile evoluţia și progresul?
Înseamnă că nici moartea nu contează.

IOAN TALPEŞ