Spre deosebire de victima de la 1 septembrie 1939, România nu a reuşit să obţină garanţii occidentale în materie de frontiere estice, aşa cum nici mult-invocatul tratat semnat cu Franţa nu se aplica într-o atare situaţie.

Pentru vicleanul Józef Beck, maestrul jocurilor diplomaţiei poloneze de până la 1 septembrie 1939, agresiunea germană, ca şi intervenţia sovietică din 17 septembrie asupra teritoriilor de la est de Brest-Litovsk puteau părea, în pofida costurilor tragice, o oportunitate, ţinând cont de ce reuşise să obţină de la statele pe care le considera, oricum, victorioase la încheierea conflagraţiei, deci obligate să acţioneze pentru reconstituirea Poloniei. Sunt analişti convinşi încă de faptul că maestrul diplomaţiei poloneze era gata, chiar el, să-l provoace pe Hitler pentru a nu se ajunge la cine ştie ce nou compromis pe seama Poloniei, după acelea realizate prin sacrificarea Cehoslovaciei.

Inclusă, alături de Polonia şi Ţările Baltice, în prevederile anexei secrete a pactului Molotov-Ribbentrop, de la 23 august 1939, România, fără a fi reuşit să încheie vreo alianţă sau să obţină vreo garanţie teritorială, a rezistat printr-o politică de concesii în faţa pretenţiilor economice germane, angajând, pe tot parcursul perioadei de până la căderea Franţei, mari concentrări militare menite să convingă, în special Berlinul, că va opune o rezistenţă totală. Se viza obţinerea timpului necesar în vederea distrugerii rezervelor şi exploatărilor petroliere, de interes fundamental pentru forurile politico-militare de la Berlin.

În condiţiile unei izolări generale, având toţi vecinii nu numai potenţiali inamici, ci şi cu pretenţii teritoriale formulate direct, România a reuşit, până la prezentarea ultimatumului sovietic privitor la Basarabia şi nordul Bucovinei, plus ţinutul Herţa, să-şi apere statutul de neutralitate, autoproclamat.

Notabil, pentru înţelegerea contextului geostrategic existent, ca şi pentru perspectiva în care s-au jucat actele de agresiune şi rapt ce aveau să ducă la îngenuncherea României şi aspirarea acesteia în tabăra condusă de cel de-Al Treilea Reich, ultimatumul sovietic a fost prezentat ministrului român acreditat la Moscova la câteva zile după capitularea Franţei. Era o lovitură de maestru, ca şi aceea de la 17 septembrie 1939, executată după ce guvernul polonez părăsise Varşovia, pentru a se refugia în exil, deci într-un moment când nu se mai putea vorbi de funcţionarea administraţiei poloneze.

 

2017-12-06 13:00:24