Pavel, declarându-se „civis Romanus”, era pus în faţa pierderii statutului de fiu al lui Israel. De aceea, apostolul Pavel se rosteşte în spiritul valorii supreme căreia i se închina, peste celelalte condiţii trecătoare ale artefactului numit om: „Bărbaţi, fraţilor! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat.”

Cel care se declara a fi „civis Romanus” şi, în acelaşi timp, „fariseu, fiu de farisei”, devenea odată cu procesul şi sentinţa exprimată Apostolul Neamurilor.

La acea dată nu se punea problema de a fi o contradicţie între „civis Romanus” şi evreu – fariseu. Singura dispută ţinea de „nădejdea şi învierea morţilor”.

Dilema şi respingerea celorlalţi continuă să ne înfierbânte preocupările: ei ne refuză pe noi sau noi îi acceptăm pe ei.

 

2018-06-03 12:00:12