Pe fondul decăderii economice a Italiei, devenită teritoriu de dispută în lupta pentru preluări şi transferuri de putere, alimentate şi susţinute prin intervenţii repetate ale „popoarelor barbare”, care au culminat cu incursiunile hunilor, ce au făcut preferabili protectorii războinici germani, asistăm la o reinventare identitară a unui Apus ce-şi află speranţa într-o putere ce ţinea de reprezentarea voinţei lui Dumnezeu pe pământ – Papa, în calitate de urmaş la scaunul apostolilor Petru şi Pavel

Traducerea Bibliei din greacă în latina vulgata – da, vulgul era latin pe atunci – şi difuzarea în practica predicării a limbii ce deja reprezenta mijlocul comun de comunicare şi înţelegere pentru întregul teritoriu al Imperiului de Apus au constituit factorul determinant al prelungirii unei lumi ce nu numai că nu-şi mai percepea frontierele în raport cu polul tradiţional de putere, ci se afla şi angajată într-o mişcare centrifugală imposibil de controlat în condiţiile epuizării continue a structurilor operabile şi a repolarizării raporturilor de forţă, prin tot mai accentuata dependenţă a Romei de clientelarii războinici  (va urma).

 

2017-12-10 13:00:22