„În aprilie  73 d.H., garnizoana din Massada, după ce a rezistat trei ani, pleca într-o procesiune colectivă”.

Noi, ceilalţi, inclusiv celebrii daci, ne sinucidem.

În afara evreilor nu mai cunosc vreun popor care să aibă dreptul la „plecare” într-o procesiune colectivă.

Să nu fi reuşit noi, ceilalţi, să fi depăşit condiţia artefactului făcut din ţărână, fiind condamnaţi la sinucideri sau morţi iremediabile?

După anul 73, „Câţiva zeloţi continuă lupta în Egipt şi în Cirenaica. Zadarnic. Evreii nu par să mai aibă alt destin decât acela de a se confunda ireversibil cu popoarele în sânul cărora sunt răspândiţi. Rolul lor teologic, politic şi economic pare terminat.

Un alt monoteism va prelua ştafeta.

Geneza istorică, la fel ca Facerea biblică, se sfârşeşte în Exil: Imperiul Roman, noul Egipt.”

Aceste fraze, privitoare la consecinţele distrugerii Templului, mai precis ale celei de-a doua distrugeri a Templului, au fost rostite de Jacques Attali; atunci când au distrus primul Templu (cel inaugurat pe 3 martie 515 î.e.n. – cu ajutor persan), au primit şi avertismentul că „Ei nu ştiu ce au pierdut”; acum, tot „ei”, de această dată romanii, distrug în anul 69, la 29 august, cel de-al doilea Templu.

Şi aşa – se pare – au început decalajele generate de eşuarea unui proiect magnific de putere şi expresie geostrategică – Imperiul Roman –, bazat şi argumentat preponderent pe logica şi perpetuarea unei moşteniri republicane, incapabilă să genereze o simbioză şi sinteză conştientă şi responsabilă cu autoritarismul imperial oriental, la dimensiunile unei geografii tricontinentale, adiacentă Mării Mediterane, Atlanticului, Mării Negre şi Mării Roşii.

Latinizările reuşite, în planul extensiei culturale – moştenirea orientală alimentându-se în principal de la sinteza lingvistică şi culturală helenică –, au generat o realitate ce i-a permis şi fixat cadrele de evoluţie geostrategică şi religioasă până în secolul XV.

Este vorba de întreaga lume angajată în variantele exprimate pe fondul raporturilor de putere, dezvoltate, în afara sau doar tangent cu celelalte geografii ale puterii, antrenate pe coordonatele propriilor globalizări.

Şi a trebuit ca Dumnezeu să se decidă să ne trimită un alt porumbel (Cristofor Columb) pentru a ne întârzia sau a ne apropia. Cine mai ştie?

 

2018-04-26 12:00:25