O hartă completă asupra cercetărilor arheologice şi a noilor centre sesizate cu mijloacele tehnologice actuale ne obligă categoric la concluzia că Imperiul Roman reuşise o sinteză geografică de sistem la toate nivelurile ce îl definesc în termeni moderni. Orice cercetare efectuată asupra stării şi condiţiei economice, sociale, culturale, financiare, ne oferă imaginea unei lumi consolidate, aflată în legături de subordonare faţă de centrul decizional situat la Roma.

Puterea aparţinea în totalitate împăratului şi cercurilor de influenţă, neputând fi contestată decât în şi prin structuri militare, la rândul lor total dependente de Roma.

După experienţele confruntărilor din secolele I î.e.n. şi I e.n., când majoritatea au fost generate de rebeliunile regatelor supuse, împotriva regulilor impuse de la Roma, în special în materie de autonomii teritoriale sau financiare, Imperiul a promovat o politică menită să elimine factorii generatori de putere militară. Astfel, nicio provincie imperială nu avea acces la propriul sistem militar, la sistemul de recrutare şi de conducere a trupelor, în calitate de sistem administrativ.

Conducerea legiunilor aparţinea Romei, iar recrutarea trupelor se făcea astfel încât recruţii să aparţină unor geografii diferite din punctul de vedere al extracţiei etnice şi chiar culturale. Principiul va urma să funcţioneze şi în imperiile moderne sau statele cu dificultăţi generate de compoziţii naţionale diferite sau dificultăţi economice şi sociale.

Se părea – şi evenimentele timpurilor scurse până la decăderea completă şi prăbuşirea părţii occidentale a Imperiul Roman o confirmă pe deplin – că Roma reuşise o formulă de organizare menită să faciliteze construirea unui sistem statal, economic şi cultural unitar, emasculat de mijloacele militare dedicate şi capabile unor promovări şi angajări confruntante cu puterea centrală localizată pentru eternitate la Roma.

Prestigiul Oraşului Etern în materie de factor incontestabil de putere se evidenţiază, în mod paradoxal, mai ales prin războaiele civile, înfruntări ce nu-şi propun împărţiri geografice sau desprinderi de teritorii, ci câştigarea puterii imperiale. O probă supremă a faptului că reprezentanţii sistemului militar nu gândeau o altă perspectivă de dezvoltare în afara Imperiului.

La baza tuturor revendicărilor şi realizărilor, s-a aflat puterea armată – factorul militar –, exact componenta refuzată de creştini dintre factorii de sistem ai Imperiului Roman universal, determinând, astfel, prăbuşirea unui sistem de forţă, bazat pe piaţă şi programat să se impună şi să se protejeze prin forţă. (va urma)

 

2018-07-31 12:00:30