Toate popoarele, fără excepţie, au convenit asupra datei oficiale ce le consemnează încreştinarea.

Numai despre strămoşii românilor nu se ştie, convenindu-se că „românii au fost dintotdeauna creştini”.

Acceptabilă din punctul de vedere al creştinismului şi destul de discutabilă din cel al strămoşilor românilor, nu este lipsită de semnificaţie formula pe care o sugerează şi te împinge spre aceeaşi abordare legată de încreştinarea tracilor latinofoni din Balcani, ca şi a daco-geţilor de ­peste Dunăre.

Este vorba de un proces care îşi găseşte legalizarea şi oficializarea pe timpul lui Constantin cel Mare şi devine religie de stat pe vremea lui Teodosie cel Mare.

Astfel, românii fac parte, prin strămoşii lor tracii şi daco-geţii, din chiar procesul de încreştinare a populaţiilor imperiului, încă din perioada  de dinaintea pătrunderii primilor migratori.

Că aceştia, migratorii, vor înregistra şi consemna datele încreştinării ca acte ale asumării colective, în proiect de putere individuală, supusă reprezentantului lui Dumnezeu pe pământ, dar nu şi unei forţe pământene, făcea parte din logica naşterii „naţiunilor” şi statelor feudale.

A căuta la români anul şi actul de încreştinare este ca şi cum am mai pune în discuţie procesul de încreştinare a populaţiei Imperiului roman.

 

2018-02-23 11:00:00