Continuăm, conştienţi sau nu, discuţiile, chiar „marea dispută” privitoare la Învierea Fiului Domnului.

Ar însemna, oare, că „viaţa” poate exista doar în condiţia „înţărânării”?

Or, „înţărânarea” – aşa cum ni s-a spus încă de la începuturi – nu este altceva decât o cale şi o formă „pământeană”, terestră de însălăşluire a „vieţii” care se transcende odată cu Sfântul Duh.

A confunda existenţa biologică-celulară cu „viaţa” este o limitare de peste frontiera oricărei perceperi de dincolo de materialităţile reclamate de existenţa terestră.

Despre „viaţa” de dincolo de existenţa înţărânării terestre, continuăm să nu ne exprimăm, considerând că aparţine doar rătăcirilor spiritului comun în căutarea Spiritului.

Nimic mai simplist şi limitativ, dacă ar fi să ne referim şi numai la condiţia formelor de materie ce exced perceperile pe care ni le oferă „Lumina”.

A-L căuta pe Iisus, după „Înviere”, printre participanţii la agape sau întruniri mai mult sau mai puţin vivante, ne oripilează stările de comunicare hieratică.

Problema nu constă în „Înviere”, ci în dreptul la şi capacitatea de „Arătare”.

 

2018-04-08 12:00:33