Eu nu pot să reneg „lumea” din care vin, pentru că părinţii mei nu şi-au dorit-o, ci le-a fost impusă.

–   pentru că nu am făcut parte dintre profitorii ei,

–   pentru că au fost momente în care, istoric fiind, am fost tentat să cred că era o cale, singura părelnic capabilă de recuperare a decalajului istoric în care s-a aflat poporul meu,

–   pentru că părea a ne recontura un loc printre celelalte popoare care fuseseră asumate Istoriei.

Îl înţeleg pe domnul Tismăneanu…

Dar, îl rog să se pronunţe dacă, vorbind în numele românilor, s-a simţit, vreodată, a fi român.

Oare de ce am fost singurul popor care a acceptat extrema sistemului comunist, ca şi cum n-am fi fost o ţară cu obligaţiile, îndatoririle şi şansele sale de viitor?

L-am acceptat sau ni s-a impus?

Şi – dacă ne-a fost impus – cine au fost instrumentele devotate şi avantajate ale revoluţiei populare?

 

2018-02-16 11:00:37