„Chiar şi aşa, am rămas aici.”

Motoul unei „promovări” la Prima TV, pe fondul unor imagini decupate din intervenţia minerilor din zilele de 14-15 iunie 1990.

Fermecătoarele prezentatoare, personaje din prim-planul lumii „show”-ului românesc, reuşesc cu adevărat să convingă cât de mare a fost sacrificiul tinerilor rămaşi în România după acele evenimente.

Nimic mai simplu, mai natural, dacă ar fi şi numai să ne gândim la efectele unei intoxicări şi manipulări propagandistice.

Nu mă gândesc la frumoasele şi distinsele prezentatoare de la Prima. Nu. Ele reprezintă doar efectul unei manipulări executate şi promovate de profesionişti ai domeniului.

Când mă gândesc doar la morţii Revoluţiei Franceze, de la 1789 şi după, la sutele de călugări arşi de vii, la miile de nobili ghilotinaţi, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu Franţa dacă ar fi fost locuită de români.

 

2018-09-08 13:00:36