Helmuth Kohl şi Bernd Schmidbauer 

Nu pot să conchid referindu-mă la acest episod al relaţiilor româno-germane fără să arăt că mesajul preşedintelui României era înrămat şi agăţat pe peretele din stânga uşii de ieşire din biroul Cancelarului. Nu doar pentru şi în semn de necesară aducere aminte. Deasupra textului erau aproape desenate trei cuvinte, ce purtau amprenta unei evidente nervozităţi. „Byzanz? Nein, Rumänien!”

Evident, înscrierea aparţinea categoric cancelarului Helmuth Kohl şi este de prisos să ne imaginăm că ar fi purtat vreo conotaţie pozitivă, în pofida asocierii propuse.

Chiar dacă forţăm oarecum lucrurile, asocierea – onorabilă atât timp cât se referă la calitatea de moştenitor direct – nu trebuie, în niciun chip, să fie scutită de semnificaţii asociative şi în logica unui destin comun.

În acelaşi timp, rememorând discuţia avută şi impresiile trăite cu mare intensitate şi, aş putea spune, cu sentimentele şi perceperile unui istoric cunoscător în mare măsură al efectelor generate în viaţa politică şi în plan geostrategic, chiar dacă erau argumentate mai mult sau mai puţin ştiinţific, nu pot să nu constat faptul că, pentru o lume aflată în căutarea rădăcinilor ce o definesc în relaţie şi raport de popoarele capabile să-şi susţină identităţile proprii şi comune. Jocul oportunităţilor poartă întotdeauna amprenta raportului de putere. În cazul respectiv, pe relaţia Bonn, România nu a mai avut nicio oportunitate. Dimpotrivă.

 

2018-05-16 12:00:47