Naţionalismul, în expresia cuprinderii voinţei exprimării şi promovării intereselor unui popor în proiecţia potenţială a teritoriului de etnogeneză şi a capabilităţilor populaţiei purtătoare, ajunge în faza nevoii de autoexprimare odată cu dezvoltarea forţelor de producţie de tip capitalist.

Este evident că aşa-numita conştiinţă naţională se formează prin conştiinţa de neam, unitate lingvistică şi schimbare a conceputului de proprietate asupra pământului.

Aşa cum, în Evul Mediu, naţiunea de tip feudal era constituită de posesorii pământului şi unitatea de credinţă, odată cu apariţia capitalismului – etapă demarată concomitent cu mişcările de reformă religioasă de individualizare, prin segmentarea conceptului, a proiectului de universalitate în proiecte ale unei unităţi ce se revendică la condiţia de neam, unitate diferită de cea a Imperiului în varianta clasică (în baza unităţii de credinţă şi a moştenirii imperiale) –, naţiunea îşi reproiectează atributele definitorii, reclamându-se formulelor extinse de interese. (va urma)

 

2018-05-30 12:00:57