Rătăcindu-ne până la pierderea de sine, n-am fost capabili să înţelegem, nici în cele mai mizerabile momente ale existenţei noastre comuniste, că noi nu făceam parte din Europa.

Eram chiar convinşi că doar celebra Cortină de Fier a comunismului ne-a separat de aceasta şi că nu era nevoie decât de dărâmarea Zidului pentru a fi şi noi ca ei.

Şi a venit şi vremea prăbuşirii atât de mult dorite pentru a ne face să înţelegem că geografia are prea puţin de-a face cu omenia, că există diferite forme de democraţii şi libertăţi, între care doar libertatea banului şi numărul acestora asigură niveluri egale de democraţie.

Niciunul dintre noi n-am îndrăznit să ne amintim că mai era şi America Latină tot geografie a „economiei de piaţă” şi, în plus, peste 90% catolică. Ce să mai vorbim de zbaterile „Africii” sau „Indiei”?

Că a fost aşa, nu mai există nicio îndoială şi se pare că ar fi fost imposibil de evitat, ba chiar putea fi şi mai rău.

Tragic rămâne faptul că, şi astăzi, la aproape treizeci de ani de la începuturile noastre capitaliste, refuzăm să ne înţelegem condiţia, implicit faptul că am fost victimele unui proiect ce ne conferise dreptul de a ne alege şansa de a ne fi dat la epuizat.

 

2018-07-24 12:00:29