Se viza, în special, izolarea şi excluderea personalităţilor cu capacitate de influenţare a politicii româneşti ca şi, pe un plan „grosier”, compromiterea acestora prin „dezvăluiri” menite să creeze imagini false în măsură să-i discrediteze la nivelul opiniei publice – în proporţie determinantă hotărâtă şi dedicată alianţei cu NATO.

Chiar dacă ar fi fost posibile reacţii de blocare sau respingere a personajelor furnizate în jocurile de putere de grupurile dedicate „recoagulărilor estice” – asta pentru a vorbi mai elegant –, categoric ar fi fost mult mai periculoasă – oricum, mult mai puţin eficientă şi cu consecinţe imprevizibile –, o respingere a acestora.

În primul rând, pentru faptul că României i se stabilise soarta, prin înţelegerile convenite la nivelul superputerilor angajate în garantarea actelor menite a corespunde noilor opţiuni, ca şi a atmosferei acceptabile, mai ales după declanşarea războiului civil din Iugoslavia. Duritatea evenimentelor avea să demonstreze că fostul lider al „lumii a treia” n-a avut nicio şansă să continue pe întocmirile recunoscute şi garantate odată cu încheierea Păcii de la Paris, deşi s-a aflat printre învingătorii marii conflagraţii; or, România era pe cale de a-şi recupera condiţia de învins şi starea de geografie compensatorie.

 

2018-02-15 11:00:31