Să nu mai vorbim – dacă ne referim la problematica capitalismului monopolist imperialist american – de problematicile furnizate de luptele de eliberare a popoarelor din colonii sau, mai ales, nedreptăţile rasiale şi persistenţa acestora în numele unei proclamate deja democraţii supreme.

De la filmele dedicate sclaviei secolului „libertăţii popoarelor”, la închistările şi penibilele inegalităţi rasiale din SUA, considerate şi proclamate modelul şi perspectiva „dezvoltării occidentale”, „Coliba unchiului Tom” şi „Ghici cine vine la cină?”[1] păreau a oferi îndeajuns de multe şi consistente argumente în favoarea superiorităţii societăţii socialiste în edificarea căreia – de voie, de nevoie – ne angajaserăm cu toţii. De voie, de nevoie, omul de tip nou ni se demonstra dincolo şi peste orice considerente de naţionalitate, limbă şi rasă – despre cele economice, financiare şi culturale ce să mai vorbim – marele, unicul şi victoriosul înclăditor al proiectului de aur.

[1]  Aflându-mă în SUA chiar cu prilejul alegerii domnului Obama ca preşedinte, întrebat de un prieten ce părere am şi cum apreciez momentul, n-am putut să mă abţin şi i-am răspuns: „Eram sigur că domnul Obama va fi ales, deoarece s-a născut din relaţia artistică realizată între Sidney Poitier, Spencer Tracy şi Katharine Hepburn (Stanley Kramer – regizor), atunci când au turnat filmul Guess Who’s Coming to Dinner (Ghici cine vine la cină?). Un astfel de film nu putea să nu aibă consecinţe, mai ales când erau subliminal programate”.

 

2018-05-09 12:00:22