În special industria petrolieră – atât extractivă, cât şi cea destinată prelucrării – cât şi cea chimică au reprezentat mari oportunităţi pentru noile industrii ale Europei de Est.

Mii şi mii de studenţi din ţările africane sau arabe, din Indochina, au fost atraşi şi susţinuţi în universităţile tehnice ale „Estului” – reuşindu-se astfel o implantare a tehnologiei de rangul doi şi trei, mai uşor de asimilat de populaţia unor zone fără nicio tradiţie în materie de industrie, de cele mai multe ori provenind dintr-o lume aflată încă în starea de organizare tribală. Pe acest fond, s-a angajat şi o deschidere spre relaţii cu ţările socialiste, care profesau şi în exterior egalitatea socială şi economică în forme ce ofereau corespondenţă cu tradiţiile comunităţilor tribale.

Urmărind schimbările produse în anii ’50 şi ’60, în mod special odată cu victoria războaielor de eliberare de sub stăpânirea colonială, toate statele respective au considerat că o politică de consolidare statală însemna – cu precădere – formarea de armate şi cumpărarea de armament.

Cum fostele metropole aparţineau „Vestului”, iar ajutoarele veneau din „Est”, conducătorii noilor state s-au îndreptat spre Moscova şi subsidiarii acesteia, reuşind cea mai neaşteptată translaţie în geografia raporturilor de forţe.

 

2018-05-12 12:00:06