Constituirea şi incredibila emergenţă a ţărilor, eliberate şi angajate într-o nouă formulă de sistem ce se dorea a fi perceput, în varianta Lumii a Treia, drept o cale de dezvoltare menită a pondera disputele dintre cele două sisteme de dezvoltare, nu numai concurente, ci şi adversative, păreau a demonstra şi certifica proiecţia unei noi lumi.

Din nefericire, „noua lume” venită cu memorii nu numai fragmentate, ci şi rămase pe cutume adversative, nu a făcut, în pofida declaraţiilor de intenţii, decât să se angajeze, pe logica disputelor locale, în dosarele istorice cu supremaţii şi vasalităţi, reconfigurând politici zonale cu sprijinul şi intervenţia, uneori, chiar directă, a marilor puteri.

Scăpate de „jugul colonial” şi lansate în programe de dezvoltare asistate de ţările Tratatului de la Varşovia, statele independente, devenite membre ale ONU, în special statele islamice, au alunecat pe făgaşul unor politici de confruntare direcţionate pe recuperări de foste supremaţii. Astfel, în loc să lanseze politici de dezvoltare în baza imenselor resurse „naţionalizate”, s-au angajat în politici de înarmare ce le vor limita dur şansele în materie de dezvoltare. (va urma)

 

2018-05-11 12:00:34