Doar pe parcursul a trei ani şi odată cu dispariţia lui Andropov şi a lui Cernenko, Moscova promova un „Făt-Frumos cu pată-n frunte”, care transfera dinamica unei confruntări militar-nucleare în perspectiva unei acomodări internaţionale, fără învinşi şi învingători, pe principiul asumării celui mai eficient program de abordare economico-financiară, care să ne teleporteze, din condiţia confruntărilor distrugătoare, în aceea a concurenţelor izbăvitoare.

Chiar dacă se făceau, din start, nişte concesii de la principiile fundamentale ale marxism-leninismului de tip sovietic, epuizarea rezervelor arsenalului ideologic şi propagandistic pe traiectele incapacităţii probate în materie de nivel de trai sau, mai bine zis, în parametrii comparabili ai produselor consumului vulgar, îngropau, pur şi simplu, mesajul retoricii concurenţiale victorioase a anilor trecuţi.

Mai mult chiar, eşecul aventurii afgane şi spectacolul regizat al „războiului stelelor” păreau să pună colosul militar sovietic în incapacitate de a produce cheia necesară accesului la nivelul celei de-a patra dimensiuni strategice.

Nimic mai fals, şi continuăm să ne aflăm într-o mare eroare dacă am insista şi astăzi să credem că în stabilirea înţelegerii dintre Moscova şi Washington s-au invocat vreodată realităţile crude ale raportului de forţe militare între cele două tabere. De ochii lumii şi pentru deliciul unor analişti geostrategi, tot mai „civili” şi mai urlători, desigur, cifrele au continuat să năucească „opiniile publice” de pretutindeni, obligându-le la accesarea argumentelor raţionale ale concesiilor, oricât de dureroase ar fi putut părea acestea, şi nu numai. Întregul spectacol nu a fost dificil de regizat, utilizându-se cu inteligenţă rudimentele de memorie, care încă mai alimentau conştiinţele colective, în materie de vectori nucleari devastatori. (va urma)

 

2018-04-05 12:00:09