Pe nesimţite, precum în povestea „fluierului fermecat”, minorităţile expresive şi responsabile s-au încolonat în convoaie ce păreau a-şi afla destinul şi implicit destinaţia odată cu celebra întâlnire dintre Reagan şi Gorbaciov. Într-o desfăşurare aproape halucinantă, reperele „adevărurilor” celui de-al Doilea Război Mondial – imuabile în logica tuturor „jocurilor” de până atunci – cunosc o fabuloasă reconsiderare, mai ales în planul expresiilor propagandistice: presă, filmografie, televiziune. Se inaugurează, astfel, etapa „destabilizatorilor”, „provocatorilor” şi „dictatorilor” certaţi, chiar inamici neînduplecaţi ai cursului natural pe care se angajase lumea democrată, doritoare să îndeplinească visul etern al filosofilor dedicaţi condiţiei de globalizare.

Nu mai discuta nimeni despre supremaţii prezente sau posibil de a fi viitoare, se părea că împreună, cu toţii, redescoperiserăm taina funcţionării în pace, peste şi dincolo de popoare. Diasporele se impun din primele momente ale noului „val de dezvoltare” drept îndreptarele unei lumi ce trebuia să păşească în formula unui proiect care începea, paradoxal, prin eliberarea minorităţilor şi consolidarea majorităţilor. Bineînţeles, a majorităţilor capabile să se reproiecteze într-o altă etapă ce se evidenţia a fi, cel puţin pentru început, o reechilibrare a formulelor politico-economice europene la nivelul potenţialelor realizate în cei patruzeci şi cinci de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Şi aşa, dar şi altfel, au început toate renegocierile în forţă ce au urmat la umbra spectrului unor dictatori de trei bani, care ameninţă omenirea democrată şi liberală cu aceleaşi chibrituri fisionabile de speriat căţei.

Părelnic, toate merg bine.

Ce ne facem că a început să se împuţineze pâinea.

 

2018-04-06 12:00:38