Marea noastră problemă, a românilor, în materie de predictibilitate – concept ce se defineşte printr-un comportament atât de mult apreciat în Occident – are rădăcini pe cât de adânci în Istorie, pe atât de actuale şi astăzi, şi categoric se vor prelungi atât timp cât ne vom simţi trataţi şi încadraţi în formule şi abordări diferite de cele stabilite pentru toate popoarele ce ne înconjoară.

Veniţi mai târziu, la cumpăna dintre secolele XIII şi XIV în procesul de definire statală a Europei, odată cu lovitura devastatoare dată de latinii occidentali catolici rămăşiţelor Bizanţului, fostul Imperiu Roman de Răsărit – totalmente grecizat, elenizat –, valahii sud şi nord dunăreni, aflători între Pind şi Carpaţii Nordici, şi-au evidenţiat prezenţa etnolingvistică pe fondul marii dispute latino-greco-slave ce se va solda, după intervenţia otomană, cu atât de invocata cădere a Constantinopolului şi implicita lansare în Europa a programului islamic, urmată, nu după mult timp, de lansarea celei de-a Treia Rome, ortodoxe, cu amprentă şi substanţă slavă.

Cele mai mari confuzii şi contradicţii în materie de evidenţiere a procesului de constituire şi evoluţie a popoarelor din Peninsula Balcanică – de pe întregul areal de moştenire bizantină – continuă a se manifesta pe fondul menţinerii unei perceperi ce încă mai pecetluieşte, amprentează şi marchează abordările, ca şi concluziile istorice. (va urma)

 

2018-03-05 11:00:27