Prizonieri ai spectaculosului încleştărilor, campaniilor şi invaziilor militare sau de populaţii din geografiile teritoriale ale imperiului, ne este greu şi chiar refuzăm să dăm importanţa ce se cuvine dimensiunii navale a forţelor şi durabilităţii Constantinopolului.

Şi asta, în pofida faptului că cea mai importantă dimensiune militară a Imperiului Roman de Răsărit, componenta cu cea mai profitabilă exersare, care a continuat să susţină şi să alimenteze capabilităţile şi forţa puterii centrale, chiar şi în perioade de mari dificultăţi în planul confruntărilor terestre, au fost capabilităţile navale ale Imperiului.

De altfel, chiar dacă nu acordăm în continuare atenţia cuvenită acestui tronson de raport de putere, totuşi ar trebui să sesizăm că, şi în cele mai dificile momente ale existenţei Imperiului – repetatele campanii şi asedii arabe, ruse sau chiar ale vikingilor şi normanzilor –, Constantinopolul a rezistat datorită superiorităţii sale în materie de forţe navale sau drept consecinţă a alianţelor şi concesiilor comerciale atribuite republicilor şi principatelor italiene, care, după anul 1000 şi mai ales odată cu angajarea cruciadelor, vor reuşi să dea o lovitură perversă, devastatoare Imperiului. Se transfera, astfel, treptat rolul de lider în Mediterana de Est, Orientul Mijlociu, Marea Neagră şi pe ţărmurile acestora, cu bogate şi puternice factorii economice şi comerciale ce conexau zonele adiacente şi căile de legătură ale acestora pe întreaga geografie a Asiei Centrale, Orientului Mijlociu şi Africii de Nord.

Se poate spune, fără teama de a greşi, că decăderea politică şi militară a Imperiului a fost determinată, în primul rând, de preluarea de către statele italiene a rolului şi locului acestuia în planul raportului de putere din Mediterana de Est.

 

2018-03-06 11:00:52