Principiul fundamental al naşterii, creşterii şi vieţuirii românului pietros, falnic, mândru şi năbădăios, atoateştiutor şi la toate colţuros, chiar şi a celui sofisticat, a fost de când prin lume se ştie, este şi se transmite, din prima-i pruncie: DESCURCĂ-TE!

Cât de simple ar fi fost şi pentru noi toate, dacă aceleaşi principii ar fi exprimate, simplu şi conturat:

MUNCEŞTE, nu te face de …

Nu pot să nu mă gândesc ce bine ne-ar fi fost ca „neam de proşti, de fraieri şi netoţi,” să fi fost planificaţi pentru a înţelege munca şi nevoia de lucrat.

Cel care pentru mine se apropia de Moise, nu numai prin purtare falnică de nume, îmi spunea:

Descurcăreţii şi isteţii trăiesc clipa şi trec ziua. Cei ce-şi cresc, în muncă, copii şi nepoţi, înzestrându-i pe toţi, trec veacul şi se prelungesc prin al lor drum de oameni, prin oameni, în viitori oameni.

 

2018-03-01 11:00:50