Amintiţi-vă starea în care se aflau pământurile actualului Israel. Nu mai departe de acum cincizeci de ani.

Geografiile, chiar şi cele deşertificate, poartă în ele alchimia renaşterilor şi dezvoltărilor.

N-am întâlnit niciun trăitor al legendarului Canaan, indiferent de etnie sau religie, care să-şi explice neîmplinirile sau tragediile pe fondul irespirabilei condamnări la un prizonierat al înţărânării.

Dacă la noi toate neîmplinirile se datorează ţării, la „ceilalţi”, aceia care luptă pentru „a lor ţară”, toate tragediile sunt contabilizate împlinirii unui ideal, fără de care nu-şi pot găsi condiţia de sine.

Trebuie să constatăm că ne aflăm în faţa unui „prizonierat de conştiinţă”, la care noi nu am ajuns.

Am rămas, încă, doar senzitivii stării inefabile de „dor”, absentă din culturile şi trăirile altora, evident mai evoluaţi.

Vom reuşi, oare, să ne „adunăm”, înainte de a ne pierde prea mult prin rătăcirile de conştiinţă ale celorlalţi?

 

2018-03-20 11:00:08