În înţelegerea intervenită la prăbuşirea a ceea ce fusese până în anul 1453 fantastica prelungire a celei de-a Doua Rome, pe parcurs milenar, se află şi mult din miracolul continuării pământului creştin în cadrul marii – aproape totalei – îmbrăţişări islamice, atât de sufocante pentru celelalte formule şi sisteme de organizare politică şi teritorială.

Astfel, ţările române continuă evoluţia într-o procesare de sistem religios sub Patriarhia Constantinopolului, iar politic şi militar cu dependenţe otomane, pentru ca, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, sub protecţia puterilor creştine, cu precădere a celor imperiale rus şi austriac, să intre în frământările proiectelor naţionale.

Fără a fi reuşit în faza descălecărilor să se includă în jocul raporturilor sistemelor de putere, nu vor reuşi să acceadă în logica structurilor de sistem cu definiri tranşante la nivelul coroanelor de mir tranşabile fără a pierde condiţionările şi moştenirile specifice de sistem.

 

2018-02-09 11:00:19