Secolele al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea îi înregistrează pe români, în pofida necontenitelor presiuni otomano-tătare, într-o spaţialitate comună dezvoltării europene, marile expresii culturale ale Renaşterii găsind replici la scară comparabilă în arhitectura şi pictura ecleziastică ce a împodobit centura Carpaţilor. Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Petru Rareş sau Mihai Viteazul au perpetuat în geopolitica timpului o spaţialitate numită atât de inspirat de Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ.

Atunci când sabia s-a frânt, picturile Voroneţului, Suceviţei, Moldoviţei aveau să anime spiritul generaţiilor ce au urmat, alimentând resurecţia conştiinţelor spre secolul Luminilor, care avea să-şi găsească argumentaţia supremă în sacrificiul Brâncovenilor.

Astfel, se intra în programul „mucenicilor”, care îi va înzidi în proiectul naţiunii române moderne pe Horia, Cloşca, Crişan, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu şi, în perspectiva geografiei etnice şi culturale, pe Mihai Eminescu.

 

2018-04-07 12:00:03