
Se pare că, ajungându-se la un astfel de moment, cel al împlinirii speranţelor anterioare, deci la celebra formulă de „împlinire în proiect”, singura cale a relansării, într-o lume otrăvită de miasmele egalizărilor antrenate prin mijloacele vehiculate şi exhibate în atmosfera atât de prielnică a cârciumilor, nu mai putea fi decât teroarea, capabilă să genereze o nouă reoxigenare .
Cum principiile terorii comuniste fuseseră epuizate în chiar parcursul evoluţiei acesteia, iar destabilizările controlate şi incitate care au urmat nu au făcut decât să deschidă calea unor noi energii, lansate în formule şi după criterii ce se dovediseră valabile prin tradiţiile asumate în imagini nu numai depăşite istoric, ci chiar intrate în faza tragică a unor formule ideale astrale, aparţinătoare şi promotoare de sentimentalisme autodistrugătoare, s-a ajuns la angajarea unui nou proces istoric, lipsit de modele de referinţă.
Astfel, s-a ajuns la acea perioadă exploziv-întunecoasă a tuturor libertăţilor individului pe care China, prezervând imaginea lui Mao şi beneficiind de rezultatele terorii revoluţiei culturale, o va transforma în fabulosul experiment al unei superputeri deja prezente la toate dimensiunile de configurare, după doar treizeci de ani de la lansarea reală a celei atât de trâmbiţate „a treia căi” de către Deng.
Fără a da drumul Cutiei pandorei sau Turbincii lui Ivan, Deng şi ai săi au înţeles că deja realizata linişte a băltirii comuniste se confrunta cu trăirile individuale ale aproape unui miliard şi jumătate de posibili subiecţi amestecaţi în sucurile devastatoare ale unei retorte ce se proba a fi intrată într-o presiune posibil de a fi controlată doar prin diseminarea la nivelul cel mai de jos al unei perspective în măsură să resusciteze simbolistica înălţimilor atât de frumos sugerate de „cărarea familiei”. Şi, pentru ca perspectiva cărărilor să nu genereze întretăieri contradictorii specifice oricărei angajări pe principiul turmei, s-a apreciat obligatorie, pe baza unei experienţe milenare, nevoia forţei şi controlului „centrale”.
Poate nu ar trebui să se treacă cu vederea semnificaţia alegerii subiecţilor înlocuitori şi propulsatori, programaţi nu la vârf, ci în cea mai rudimentară structură economico-socială.
Noua revoluţie care a dus China la acest nivel de dezvoltare a fost programată şi a început de la o „comună agricolă”, confirmând astfel principiul fundamental al democraţiei – „de jos în sus, de la cei mulţi la cei puţini”.
Şi toate acestea, într-un moment în care încă mai trăia Brejnev, când doar se pregăteau, în culisele zonelor subtile, mediul cultural ce avea să pregătească acomodarea şi alăturarea elitelor prin captarea şi confiscarea celor menţinute în statut de adjuvant ştiinţific corepetitor al premoniţiilor partidului clasei muncitoare.
Incredibilă această experienţă a abordării unui viitor ce părea a fi total compromis în mlaştina unor inabile doctrine, rezultante ale unor speculaţii bazate pe realităţile economico-sociale şi financiare de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. (va urma)
2017-09-05 12:00:40