Doamne, câte înstrăinări şi provocări ne-ai hărăzit, scoţându-ne din dormitorul comun al orânduirii comuniste şi pierzându-ne, rătăcindu-ne printre provocările libertăţilor capitaliste.
Intrarea în mulţime înseamnă prima îndepărtare de tine.
Indiferent de cadenţă şi ritmul vocilor, nu poţi trăi decât recuzita comună, întotdeauna confiscată de dirijori.
Cu o moştenire literară subsidiară marilor curente ale timpurilor ce au precedat-o, cu puţine reuşite ştiinţifice şi tehnice – branduri dificil sau chiar imposibil de revendicat –, simţim cum caracteristicile lingvistice sau religioase au început să ne apară variante de blocaj în calea resurecţiilor individuale – de cetăţeni ai lumii – la care considerăm că avem dreptul. Nu doar toţi, ci mai ales fiecare.
Ajunşi la un astfel de moment, nu este de mirare că înstrăinarea a început să apară drept cea mai mare şansă a tinerilor intraţi pe calea de a se lepăda de condiţia de român.
Să fie vorba de o înstrăinare prin absorbţie, evident mult mai acceptabilă/profitabilă decât cele anterioare, bazate pe subordonare şi impunere de sistem?
Să fi ajuns cu toţii – omenirea în ansamblul ei – la momentul în care relaţionarea dintre popoare şi geografii va avea la bază principiile şi regulile stabilite de Dumnezeu?
Destructurând sau dizolvând sistemele ce au determinat şi polarizat limbi şi religii, culturi şi civilizaţii, vom ajunge la o formulă universal valabilă, în măsură să ne convingă de intensitatea, lealitatea şi onestitatea universalismului propus. (va urma)
2017-09-24 13:00:53
Şansa de a te regăsi vine doar din înstrăinare.
Confiscându-li-se depărtările, românii aproape şi-au pierdut identitatea, autodevorându-se.
După 1989, înstrăinarea a ajuns să li se prezinte a fi singura lor şansă.
2017-03-18 12:00:41