În timp ce, în orice condiţii, forţele occidentale scontau pe o supremaţie aeriană, cele ale Tratatului de la Varşovia s-au preocupat, cu precădere, de asigurarea unui surplus semnificativ în materie de blindate, mizând pe efectele morale deosebite pe care le reprezenta o astfel de ameninţare pentru adâncimea strategică reprezentată de teritoriul Republicii Federale Germania, la nivelul unei adâncimi strategice comparabile cu cea a ofensivelor sovietice din a doua parte a celui de-al Doilea Război Mondial. O astfel de situaţie făcea ca o concentrare strategică de forţe în patrulaterul Boemiei şi pe Elba să reprezinte coşmarul germanilor, olandezilor şi belgienilor, pe întreaga perioadă a Războiului Rece, după cum ameninţarea unor bombardamente strategice, ca primă retorsiune, reprezenta teroarea ce plana asupra statelor aliate Moscovei, nu şi aspra acesteia, care oricum cunoscuse efectele dezastruoase ale asediului german şi rezistase, inclusiv moral.
Se poate spune că abordările strategice ale celor două tabere au fost îndeajuns de consistente pentru a convinge pe mai belicoşii iresponsabili din cele două tabere că orice mutare în proiect militar genera un efect distrugător dezastruos în comparaţie cu un ipotetic avantaj strategic fără nicio relevanţă pentru condiţiile de purtare pe mai departe a conflagraţiei. Astfel, s-a trecut fără prea mari traume morale la nivelul factorilor responsabili ai celor două tabere sau la nivelul opiniei publice occidentale, îndeajuns de informate pentru a înţelege că se afla în faţa unor tragedii menite a credibiliza efectele unui „joc” propagandistic subtil. Pe fond, populaţiile statelor NATO, inclusiv cetăţenii Austriei şi ai Republicii Federale Germania – sau mai ales aceştia – s-au simţit angajaţi nu numai într-un exerciţiu recuperator de imagine, ci şi într-un proiect comun occidental, percepând evenimentele din Ungaria anului 1956 sau Cehoslovacia anului 1968 drept păcate specifice unor convingeri politici şi doctrine comuniste, intrate într-un comparativ devastator cu virtuţile „lumii libere”.
Dacă tronsonul strategic militar european a părut de la început, şi a fost asumat ca atare, drept imposibil de accesat dincolo de limitele unor demonstraţii de forţe mai mult sau mai puţin dedicate factorilor de presiune psihologică, la nivel global, umanitatea începea să-şi perceapă nu numai limitele geografice, ci şi pe acelea ale unui parcurs militar dezastruos.
2017-07-31 12:00:10