„Chiar şi aşa, am rămas aici.”

Motoul unei „promovări” la Prima TV, pe fondul unor imagini decupate din intervenţia minerilor din zilele de 14-15 iunie 1990.

Fermecătoarele prezentatoare, personaje din prim-planul lumii „show”-ului românesc, reuşesc cu adevărat să convingă cât de mare a fost sacrificiul tinerilor rămaşi în România după acele evenimente.

Nimic mai simplu, mai natural, dacă ar fi şi numai să ne gândim la efectele unei intoxicări şi manipulări propagandistice.

Nu mă gândesc la frumoasele şi distinsele prezentatoare de la Prima. Nu. Ele reprezintă doar efectul unei manipulări executate şi promovate de profesionişti ai domeniului.

Când mă gândesc doar la morţii Revoluţiei Franceze, de la 1789 şi după, la sutele de călugări arşi de vii, la miile de nobili ghilotinaţi, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu Franţa dacă ar fi fost locuită de români.

Banii nu pot exista în afara unor mărfuri – valori circulante şi reclamate/căutate.

La sfârşitul secolului XX, odată cu punerea în paranteze a frontierelor şi deschiderea circulaţiei capitalului şi valorilor, s-a produs cea mai fabuloasă manipulare din istoria umanităţii.

Destructurarea geografiilor de producţie, prin blocarea şi sufocarea pieţelor de desfacere preexistente, a fost transformată în cea mai eficientă armă de scoatere din competiţie a economiilor organizate pe principiile şi criteriile economiei planificate de stat.

Antrenate într-un program ce viza liberalizarea relaţiilor dintre valorile fundamentale, aflate sub totalul control al statului, fără a avea vreo corespondenţă concretizată într-o denominare concretă de capital, economiile socialiste, bazate pe garanţiile statale şi operând doar cu valori date de condiţia de marfă, inclusiv forţa de muncă, au fost obligate să facă faţă pieţei de capital în care stabilirea coeficienţilor de valoare se afla la latitudinea jocurilor montate pe pieţele străine de capital. Astfel, intrate într-o degringoladă economică generalizată, sub presiunea accentuată a căderii nivelului de trai şi a creşterii implicite a şomajului, fostelor economii naţionale ale statelor foste membre ale CAER-ului nu li s-a oferit nicio perspectivă în afara acomodării disperate la programele intrate în expresia explozivă a luării sub control a unor geografii ce trebuiau să fie preluate. Li se programa, astfel, un nou program ce le viza, în primul rând, ca pieţe de desfacere, de livrare de forţă de muncă sub sau mediu calificate şi, abia pe criterii dificil de acceptat în terminologiile relaţionale anterioare angajării mult aşteptatei economii de piaţă, au fost supuse unui program ce va stabili reguli de aplicare în afara oricăror principii decât acelea menite a asigura şi consolida ierarhia câştigătorilor şi, mai ales, avantajele economice implicite.

Libertatea şi egalitatea se vor dovedi din ce în ce mai dependente de capabilităţile fiecăruia, de la individ şi comunităţi la naţiuni şi state. Pe parcursul anilor ce au urmat încheierii Războiului Rece, s-a desfăşurat cea mai dură şi lipsită de principii expansiune economică cunoscută în istoria Europei, Vestul dezvoltat preluând şi restructurând, în măsura propriilor interese, o geografie economică, până în 1990, determinant concurentă.

Nu au fost necesari mai mult de zece ani pentru a se înţelege logica şi costurile mult discutatei linii Huntington.

Şi totuşi, conform unor spirite ale noii democraţii dictatoriale în materie de political correctness, în majoritatea lor de sorginte marxist-leninistă – varianta încă necontaminată şi nepervertită de stalinism, desigur, naţionalistă, şi aceea în măsura în care un georgian seminarist putea să fie suporter absolut devotat imperialei Rusii angajate pe tronsonul binefăcător şi liniştitor al internaţionalismului proletar –, am ajuns la momentul asumării întocmirilor Domnului.

Nu, pentru respectivele conştiinţe ale spiritului democratic uman, internaţionalismul proletar, ca şi capitalismul financiar mondial sunt doar forme de dezvoltare a umanităţii întru aşteptata şi de atâtea ori reformulata globalizare, căi – de la stânga şi dreapta – spre acelaşi viitor comun al omului eliberat, în sfârşit, de toate limitările unor sisteme de forţă şi ajuns în inocenta epocă a libertăţii capitalului.

Nimic mai simplu şi mai firesc.

Doar şi numai sub tutela Viţelului de Aur ne vom putea exprima liberi şi egali, absolviţi de frontiere lingvistice, etnice şi culturale.

Da. Naţionalismul este cel mai mare pericol pentru libertatea umanităţii înclădită pe regulile sistemului financiar.

Banii nu au miros.

„Cardurile” poartă identităţi.

Evident, am ajuns să trăim vremea manipulării absolute.

Când confunzi naţionalismul cu cel mai devastator, insolent şi agresiv imperialism, nu mai rămâne nimic de făcut.

Să continui – şi astăzi – să spui că naţionalismul este orientat şi „agrementat” pe principii „socialiste” – desigur, nu bolşevic-comuniste – este evident că te adresezi „turmei”, fără să te aştepţi că se va mai ridica vreo voce.

Altfel, cum ai mai îndrăzni?

Chiar şi înzestraţilor cu „orbul găinilor” nu le-ar fi greu să sesizeze că etapele de evoluţie a neamurilor, popoarelor, naţiunilor, coagulărilor şi organizărilor de sisteme statale bazate pe geografii etnice au reprezentat chiar forme de stabilizare a unor factori naturali în condiţia acestora de vehiculi ai dezvoltării. (va urma)

Cel mai mare dezastru pe care comunismul a reuşit să-l producă în condiţia şi existenţa românilor a constat în blocarea tuturor formelor şi mijloacelor de informare internaţionale.

Am fost, astfel, pregătiţi perfect pentru intoxicările şi manipulările celorlalţi.

Fără să ştim ceva despre ceea ce se juca şi promova în lume, fiind convinşi că la noi se practicau falsul şi minciuna, am reacţionat.

Adevărul funcţionează atât cât foloseşte.

Foto: les Anderson / Unsplash

Pentru a înţelege acest proces natural angajat de societatea umană, trebuie să privim toate experienţele angajate odată cu „inventarea” continentului America şi depăşirea societăţii feudale, „Lumea Nouă” fiind deschisă tuturor experimentelor şi participărilor etnice menite a genera nucleul proiectului global al unei „societăţi naţionale” – „Naţiune” –, peste şi cu cuprinderea tuturor neamurilor. Până la acest proiect de amalgamare şi sinteză etnică, pe tronsonul asumării unei limbi comune ca bază de comunicare şi construcţie statală (nu poţi fi cetăţean american fără să cunoşti limba engleză), s-a construit o nouă naţiune ce avea la bază principiile şi criteriile unei societăţi reformat-protestante şi preceptele Vechiului Testament şi ale învăţăturilor iudaice.

Fundamentală – pentru toate comunităţile lingvistice, religioase şi culturale – rămâne asumarea îndatoririlor fiscale faţă de stat, expresie a voinţei de coparticipare a fiecărui cetăţean la edificarea marii comunităţi de interese, peste şi dincolo de orice alte limite şi bariere în măsură să afecteze libertăţile subiecţilor statali (vezi negrii şi secesiunea).

Este vorba de o altă formă de naţiune, pe cale să exceadă şi să propună tuturor modelelor anterioare de universalitate – pax americana – la care sunt chemaţi să se alăture toţi în măsură să-şi depăşească condiţia etnică şi lingvistică.

Cu excepţia, bineînţeles, a anglofonilor. Să fie acceptată şi urmată această nouă cale a omului spre propria sa împărăţie în condiţiile renunţării la neam şi limbă, în schimbul dobândirii cetăţeniei bazate pe limba engleză şi condiţiei liniştitoare de servant garantat?

Ce vor mai gândi chinezii, indienii, ruşii, musulmanii şi hispanicii?

Nu mă refer la limbi sau religii, ci la programe umane ce-şi propun şi promovează propria cale:

Pentru noi, „latinii”, este evident că procentajul de cuvinte asumat limbii engleze este îndestulător pentru a constata că facem parte din proiect. Chiar compensaţi, dacă ţinem cont de determinativul acţional-funcţional impus de celţii anglo-saxonizaţi pentru a fi de normanzi coordonaţi.

Cel de-al Doilea Război Mondial avea să tranşeze proiectele imperialiste de supremaţie mondială ale Germaniei naziste, naţional-socialismul, prin căderea sa apoteotică, ca şi a imperialismului japonez sau a formei de fascism italian, lăsând locul unei perspective de confruntare în dinamica instituirii unei noi supremaţii mondiale, capabile să ofere cea mai acceptabilă formulă pentru instituirea Imperiului Universal. Pe de o parte, varianta ce profesa internaţionalismul proletar, revoluţionar, dedicat instituirii proprietăţii comune şi, de cealaltă parte, aceea promotoare a capitalului bancar mondial, garantat prin structuri şi valori administrate de echipe manageriale selecţionate, dedicate progresului prin virtuţile proprietăţii.

Între echipele manageriale situate în afara relaţiei directe cu proprietatea, aflată pe de-a-ntregul sub controlul „statului” – viitor universal administrator –, şi acelea generate prin starea şi condiţia de proprietar, aflate în postura de decidenţi în materie de dezvoltare şi profit, s-a tranşat soluţia ce urma să configureze opţiunile majorităţilor constituite în afara şi peste criteriile şi mijloacele de forţă practicate.

În special dezvoltarea societăţii capitaliste de tip nou, socială, şi asigurarea veniturilor medii garantate generatoare a societăţii de consum au reproiectat, pe fondul noilor revoluţii culturale – rock şi hippy, în special – marile oferte de valori şi modele culturale, cu extensii menite să genereze o altă lume, a selecţiilor posibile, pentru toţi trăitorii talentaţi sau capabili să se impună. Totodată, vechea cezură adversativă dintre bogaţii tot mai bogaţi şi săraci asiguraţi suporta o nouă abordare, de la contradicţii şi confruntări sociale la proiecte şi oferte de consum coparticipativ, societatea rezolvându-şi contradicţiile, până atunci disputate prin modelarea şi impunerea unor jocuri şi existenţe posibil comune, ierarhiile părând a fi stabilite pe principii ce se revendică în capabilităţi meritorii. (va urma)

Foto: Brian Sandoval / Unsplash

Se pare că cea mai mare manipulare ce a fost pregătită umanităţii secolului XX a constat în conceptul de „naţiune americană”, strecurat prin câmpul tragic al marilor confruntări ideologice angajate întru tranşarea puterii universale.

Este vorba de evoluţii eşuate în căutarea de aflare a „universalismului” prin lupta tronurilor de mir, asistate şi programate pe combustii financiare angajate în proiecte monopoliste ce se doreau concretizate în geografii terestre cu identităţi cuprinse în simbolistica coroanelor, excedând spaţii etnice, care se vor dovedi, la sfârşitul marii conflagraţii, tot mai angajate pe abordări naţionale, extinse prin resuscitări devastatoare în Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.

De la imperiile bazate pe sang royal şi binecuvântate prin mizericordia celor două mari „biserici”, creştină şi islamică, după potolirea efectelor ultimului val păgân turanic, omenirea – mai bine zis polii extensibili de putere – va cunoaşte experienţele marilor doctrine, ce se vor polariza exploziv în două curente ce se vor dovedi ireconciliabile – comunismul şi naţional-socialismul.

Pe parcurs, o altă componentă ce se revendica slujirii şi promovării intereselor proletariatului – cea a social-democraţiei – se va profila într-o formulă constructivă, menită a acomoda interesele lucrătorilor cu acelea ale finanţatorilor. (va urma)

Foto: Ronda Darby / Unsplash