Atunci când un stat se învecinează cu alte trei state, teritoriul său este teren de convergenţă. Cel care îl va lua în stăpânire primul va obţine sprijinul a „Tot ce este sub Cer.”

Numai Maestrul, inegalabilul autor al codului secretelor militare – „Arta războiului” –, celebrul Sun Tzu, putea rosti o asemenea sintagmă a logicii militare.

Eu, un istoric rătăcit prin hăţişurile doctrinelor şi strategiilor militare contemporane, nu mi-am putut închipui niciodată, până acum câţiva ani, că teritoriul românesc, îndeplinind de o mie de ani condiţia de a se învecina cu trei direcţii clasice de presiune şi expansiune, poate fi teritoriu de convergenţă.

De divergenţă, da!

Este atât de evidentă istoria tuturor confruntărilor ce s-au derulat pe teritoriul românesc între trei formule de putere, indiferent calea pe care au îmbrăcat-o, pe ultima mie de ani a existenţei noastre, încât îmi pare că afirmaţia Maestrului nu dă sens perceperilor şi condiţionărilor neamului românesc.

Să fim, oare, şi aici, în această perspectivă, atipici?

Orice ai face nu poţi să nu încerci măcar îndoiala ce a însoţit comentariile şi concluziile tuturor antecesorilor care au insistat asupra divergenţelor pe care le-a creat simpla existenţă a teritoriului de etnogeneză a poporului român, particularizat, etnic, într-o insulă cu abordări continuu divergente.

Şi, atunci, să fi greşit atât de grav Sun Tzu? Sau este vorba de realităţi şi mentalităţi diferite? (va urma)

 

2018-04-01 13:00:46